ECOSISTEMUL DNAKE · IMPORT, DISTRIBUȚIE ȘI ASISTENȚĂ TEHNICĂ

Un singur sistem, de la poarta clădirii până în telefonul locatarului.

Videointerfon IP, control acces, aplicație mobilă și administrare din cloud, toate de la același producător și gândite să lucreze împreună. GTC aduce echipamentele DNAKE în România și vă ajută să alegeți soluția potrivită pentru clădirea dumneavoastră.

CUM FUNCȚIONEAZĂ

Trei componente, un singur ecosistem

Fiecare parte a sistemului vine de la DNAKE, așa că totul se configurează în același loc și funcționează împreună fără adaptoare sau soluții improvizate.

1 · LA INTRARE
Post de apel și control acces
  • post cu cameră la poartă și la fiecare scară
  • deschidere cu cartelă, cod PIN, cod QR, telefon sau recunoaștere facială
  • terminale de acces pentru uși secundare și parcări
2 · ÎN CENTRU
DNAKE Cloud
  • leagă toate aparatele între ele
  • administrare de la distanță: locatari, cartele, coduri
  • date găzduite în Europa, comunicație criptată
3 · LA LOCATAR
Monitor și aplicație
  • monitor tactil în apartament
  • aplicația Smart Pro pe telefon, chiar și fără monitor
  • apel pe telefonul fix, pentru cine nu are smartphone

Și se leagă cu restul clădirii

camere de supraveghere IP, afișate pe monitorlifturi, cu acces doar la etajul permiscentrale telefonice IP (SIP)automatizări pentru locuință
AVANTAJELE ECOSISTEMULUI

De ce DNAKE și nu un interfon obișnuit

Răspundeți la ușă de oriunde

Apelul de la intrare ajunge în aplicația Smart Pro: vedeți cine sună și deschideți ușa de pe telefon. Până la 5 utilizatori pe același apartament.

Administrare din cloud

Administratorul adaugă sau șterge locatari, cartele și coduri de acces de pe calculator, fără deplasare și fără să programeze aparatele pe rând.

Acces modern și sigur

Cartelă criptată, cod PIN, cod QR, Bluetooth, recunoaștere facială cu protecție anti-fraudă și chei temporare pentru vizitatori sau curieri.

Un singur cablu pe aparat

Alimentare și date pe același cablu de rețea (PoE). Instalare mai simplă, mai puține surse și mai puține puncte de defect.

Blocuri vechi fără cabluri noi

Post nou doar la intrare și apel direct pe telefonul locatarilor, sau kituri care folosesc firele vechi ale interfonului.

Crește odată cu proiectul

Aceeași platformă pentru o vilă, un bloc sau un ansamblu cu mai multe scări. Adăugați intrări, apartamente sau camere oricând.

Standard deschis (SIP)

Echipamentele comunică pe standardul SIP și se integrează cu centrale telefonice IP precum 3CX, Asterisk sau Yeastar.

Garanție și asistență în România

24 de luni garanție și asistență tehnică de la distanță de la GTC, importatorul și distribuitorul echipamentelor.

SOLUȚII PE TIP DE CLĂDIRE

Pentru fiecare clădire, configurația potrivită

DNAKE – Bloc nou sau ansamblu

Bloc nou sau ansamblu

Post la poarta ansamblului și pe fiecare scară, monitor în apartament și aplicație pe telefon. Administrare din cloud pentru toate intrările.

Recomandăm: S215, S615 sau S617 la intrare; E217, A416 sau H616 în apartamente
DNAKE – Bloc vechi

Bloc vechi

Fără lucrări pe scări și în apartamente: post nou doar la intrare, iar locatarii răspund din aplicație sau pe telefonul fix. Licență pe viață, fără abonament lunar.

Recomandăm: S215 sau S617 + DNAKE Smart Pro
DNAKE – Casă sau vilă

Casă sau vilă

Kit gata configurat, cu post de exterior, monitor și aplicație. Variante pe firele vechi sau fără fir, pentru porți aflate departe de casă.

Recomandăm: kit IPK06 sau IPK08; TWK04 sau FWK01 pe fire existente; DK360 fără fir
DNAKE – Birouri și clădiri mici

Birouri și clădiri mici

Post cu butoane pentru fiecare firmă sau etaj și control acces pe uși, parcări și camere tehnice, cu istoric al intrărilor.

Recomandăm: S213M cu module B17-EX; AC02C pentru control acces

Toate produsele, cu fișe tehnice în limba română, sunt pe pagina Parteneri GTC.

APLICAȚIA DNAKE SMART PRO

Interfonul din buzunarul fiecărui locatar

Aplicația este inima ecosistemului pentru locatari: funcționează cu monitor în apartament sau fără, ceea ce face din ea soluția ideală pentru blocurile vechi.

01
Descărcați aplicația
DNAKE Smart Pro, gratuit, pentru Android și iPhone.
02
Primiți invitația
Administratorul clădirii vă adaugă în sistem și vă trimite datele de acces.
03
Răspundeți la ușă
Vedeți cine sună, vorbiți cu vizitatorul și deschideți ușa de pe telefon.

Ce poate face locatarul

  • apel video de la intrare și imagine în direct de la cameră
  • deschiderea ușii de la distanță, cu cod QR sau prin Bluetooth
  • chei temporare pentru vizitatori, curieri sau firme de curățenie
  • istoricul apelurilor și al deschiderilor
  • până la 5 utilizatori pe apartament
  • pentru cine nu are smartphone: apelul poate suna pe telefonul fix
CINE ESTE GTC

Importator și distribuitor DNAKE, nu firmă de instalări

GTC (Zircom SRL) se ocupă de import, distribuție, asistență tehnică și configurarea soluțiilor. Montajul îl fac instalatorii parteneri, iar noi vă punem în legătură cu cel mai apropiat.

Ce facem pentru dumneavoastră

  • import și distribuție de echipamente DNAKE în România
  • configurarea soluției potrivite pentru fiecare clădire
  • asistență tehnică de la distanță și garanție 24 de luni
  • recomandarea unui instalator partener din zona dumneavoastră

Dezvoltatori imobiliari

Configurație completă pentru ansamblu, documentație tehnică și o soluție care crește valoarea locuințelor.

Administratori și asociații de proprietari

Modernizarea interfonului cu costuri clare, fără lucrări în apartamente, și administrare simplă din cloud.

Proiectanți și arhitecți

Fișe tehnice, scheme de principiu și recomandări de echipamente pentru caietele de sarcini.

Proprietari de case

Kituri gata configurate și recomandarea unui instalator din zona dumneavoastră.

ÎNCREDERE

Un ecosistem folosit în toată lumea

90+
țări
50.000+
proiecte
12 milioane+
locuințe echipate
21 de ani
în videointerfonia IP

Ansambluri rezidențiale, birouri, spitale și modernizări de blocuri vechi, inclusiv în Polonia, pe cablajul existent. Sursa cifrelor: catalogul DNAKE Smart Intercom 2026.

Vezi proiectele DNAKE din lume
ÎNTREBĂRI FRECVENTE

Răspunsuri scurte, înainte să ne scrieți

Trebuie refăcut cablajul în bloc?

Nu neapărat. Cu DNAKE Smart Pro se montează doar postul de la intrare, iar locatarii răspund din aplicație sau pe telefonul fix. Pentru case există kituri care folosesc firele vechi ale interfonului.

Cine face montajul?

GTC nu face instalări. Vă recomandăm un instalator partener din zona dumneavoastră, care lucrează cu echipamente DNAKE și are sprijinul nostru tehnic.

Cât costă un sistem?

Depinde de numărul de intrări și apartamente și de funcțiile dorite. Trimiteți-ne detaliile clădirii prin formularul de configurare, iar oferta finală o primiți de la instalatorul partener.

Ce se întâmplă dacă se oprește internetul?

Apelul de la intrare către monitoarele din apartamente și deschiderea cu cartelă sau cod funcționează în rețeaua locală. Aplicația pe telefon și administrarea din cloud au nevoie de internet.

Datele locatarilor sunt în siguranță?

Datele sunt găzduite pe servere DNAKE din Uniunea Europeană, iar comunicația dintre aparate și aplicație este criptată.

Ce garanție au echipamentele?

24 de luni, cu asistență tehnică de la GTC, importatorul și distribuitorul DNAKE în România.

Aveți o clădire de echipat?

Dezvoltatori, administratori, proiectanți și proprietari: spuneți-ne ce aveți nevoie și vă propunem configurația DNAKE potrivită.

Solicită configurare

Sunteți instalator sau integrator?

Condiții comerciale B2B, cont pe DNAKE Cloud, documentație și suport tehnic pentru proiectele dumneavoastră.

Devino partener GTC